Articol

Albastrul de metilen și terapia prin expunere: de ce contează învățarea reușită

Albastrul de metilen și terapia prin expunere: de ce contează învățarea reușită

Imaginați-vă două persoane care încheie aceeași ședință de expunere pentru claustrofobie. Prima pleacă liniștită. Frica la sfârșitul ultimei probe este aproape de zero. A doua pleacă tremurând. Frica la final este încă ridicată. Ambele iau aceeași capsulă după ședință. O lună mai târziu, persoana liniștită se simte mai bine, iar cea care tremura se simte mai rău. Același medicament, aceeași doză, rezultate opuse.

Asta raportează literatura despre albastrul de metilen și extincția fricii. Medicamentul nu a acționat ca un sedativ care reduce direct frica. A acționat ca un sprijin pentru consolidare, întărind ceea ce procesa creierul după ședință. Când ședința a produs învățarea extincției, testele ulterioare au arătat mai puțină frică. Când nu a produs-o, beneficiul a dispărut, iar tendința a indicat direcția opusă. Acest articol compară experimentele pe animale cu studiul terapiei prin expunere la oameni, pentru ca această distincție să rămână explicită.

Extincția este o nouă învățare, nu o ștergere

Condiționarea fricii asociază un stimul neutru cu un eveniment neplăcut până când stimulul singur declanșează imobilizarea sau evitarea. Antrenamentul de extincție prezintă apoi stimulul de multe ori fără eveniment. Subiectul învață ceva nou: stimulul nu mai prezice un pericol aici. Vechea asociere nu este ștearsă. Ea concurează cu cea nouă și poate reveni odată cu schimbarea contextului, cu trecerea timpului sau după un eveniment care o reactivează. Cercetătorii numesc aceste reveniri reînnoire, recuperare spontană și reinstalare.

Această competiție explică de ce momentul administrării contează. Un compus administrat înaintea unei ședințe poate modifica percepția sau anxietatea în timpul ei. Un compus administrat după nu poate face asta. Poate influența doar consolidarea, procesul care durează ore și stabilizează o urmă de memorie recentă. Tot ce urmează se bazează pe această distincție.

Patru etape ale învățării extincției: învățarea fricii, ședința de extincție, intervalul de consolidare de după ședință în care a fost administrat albastrul de metilen și testarea ulterioară în același context și în contexte noi.

Diagrama arată cele patru etape. Învățarea are loc în etapa a doua. Albastrul de metilen intervine în etapa a treia. Testarea succesului are loc în etapa a patra, de preferat într-un context diferit de cel al antrenamentului, deoarece frica absentă doar în sala de tratament are o utilitate limitată.

Ce au arătat mai întâi studiile pe șobolani

Punctul de plecare a fost un experiment de retenție. Gonzalez-Lima și Bruchey au condiționat șobolani să se imobilizeze la auzul unui ton, au stins răspunsul, apoi au injectat albastru de metilen sau soluție salină după fiecare ședință. Doza a fost de 4 mg/kg administrată intraperitoneal, prima administrare având loc la 30 de minute după extincție și fiind repetată pe parcursul a cinci zile. Șobolanii tratați s-au imobilizat mai puțin la auzul tonului în testele ulterioare, aproximativ la jumătate per ansamblu și la circa o cincime în testele finale, în timp ce imobilizarea dinaintea tonului și măsurătorile mișcării generale și ale nivelului de frică nu au diferit. O retenție mai bună s-a asociat cu o activitate mai mare a citocrom oxidazei, un marker al capacității energetice mitocondriale, mai ales în regiunile prefrontale, inclusiv cortexul infralimbic anterior, frontal dorsal și medial și orbital lateral. Autorii au interpretat acest rezultat ca sprijin metabolic pentru consolidarea în circuitele care stochează extincția.

Al doilea studiu pe șobolani a investigat dacă efectul se menține la animale predispuse să nu reușească extincția. Wrubel și colegii au folosit șobolani cu neajutorare congenitală, o linie propusă ca model al vulnerabilității la frica persistentă. Acești șobolani au dobândit frica în mod normal, dar extincția a fost minimă; curbele lor de imobilizare au rămas plate, în timp ce la animalele de control au scăzut. După o lună, animalele cu neajutorare au primit încă cinci zile de expunere doar la ton, urmate în fiecare zi de 4 mg/kg de albastru de metilen sau soluție salină. În contextul extincției, medicamentul a schimbat puține lucruri. La revenirea în contextul inițial de dobândire a fricii, reînnoirea fricii a fost considerabil mai redusă în grupul cu albastru de metilen. Pentru terapia prin expunere, acesta este rezultatul de interes, deoarece pacienții au nevoie de progrese care să se transfere în locuri noi.

Apoi a fost identificată condiția care limitează efectul. Auchter și colegii au testat șobolani selecționați pentru o capacitate de extincție ridicată, scăzută sau medie și au administrat o singură injecție după ședință, imediat după extincție. Albastrul de metilen a redus reinstalarea ulterioară doar la șobolanii care realizaseră bine extincția în acea ședință, definită ca o performanță cu aproximativ 0.2 deviații standard peste media eșantionului. La cei cu extincție slabă, medicamentul nu a avut niciun efect. O procedură paralelă de reactivare a memoriei urmată de extincție a ajutat indiferent de succesul ședinței, ceea ce a arătat că eșecul era specific brațului de studiu cu medicament, nu o caracteristică a animalelor. Principiul formulat de autori este cel care structurează acest domeniu: un agent care favorizează consolidarea consolidează rețeaua care a fost activă, iar învățarea reușită contează.

Testul la oameni: o ședință de expunere pentru claustrofobie

Studiul clinic a transpus protocolul de la șobolani cât de direct permit normele etice. Telch și colegii au repartizat aleatoriu 42 de adulți cu frică claustrofobică pronunțată la albastru de metilen sau placebo, administrate doar după o singură ședință de expunere. Ședința a constat în șase expuneri de câte cinci minute, în poziție culcată într-o cameră mică închisă, 30 de minute în total. Media intensității maxime a fricii a scăzut de la 73 din 100 la prima expunere la aproximativ 24 la ultima. Administrarea a început imediat după ședință: 260 mg de albastru de metilen în total, împărțite în trei capsule administrate la intervale de aproximativ șase până la zece ore, pentru a acoperi intervalul de consolidare. Dovezile la oameni privind albastrul de metilen pentru depresie și anxietate plasează acest studiu în context; el rămâne singurul experiment controlat de terapie prin expunere.

Întrebarea prestabilită nu era dacă medicamentul depășea placebo în medie. Era dacă efectul depindea de frica rămasă la finalul celei de-a șasea expuneri. Așa a fost. La o lună, când au fost testați într-o cameră diferită, pacienții care încheiaseră ședința fără frică au avut o medie a intensității maxime a fricii de aproape 11 cu albastru de metilen, față de aproape 30 cu placebo. Pacienții care încheiaseră cu un nivel de frică de aproape 47 au prezentat situația inversă, aproximativ 33 față de 17, deși această inversare a fost o tendință, nu un rezultat ferm. În grupul cu albastru de metilen, o frică mai mare la final a prezis o frică mai mare la o lună; în grupul placebo, nu.

Un al doilea rezultat susține interpretarea legată de memorie. Participanții au întâlnit și detalii neutre în cameră, numere și amplasamente pe care nu aveau niciun motiv să le memoreze. Reamintirea nu a diferit după o zi, dar la 30 de zile grupul cu albastru de metilen și-a amintit aproximativ de două ori mai multe elemente. Autorii au interpretat cele două rezultate împreună: albastrul de metilen administrat după ședință a îmbunătățit retenția, atât a învățării extincției atunci când aceasta avusese loc, cât și a detaliilor contextuale indiferent de succesul extincției. Acest lucru este compatibil cu un efect general asupra consolidării, nu cu un efect calmant acut.

Comparație între specii

StudiuSubiecți și proiectarea studiuluiDoză și momentul administrăriiRezultatul principal
Gonzalez-Lima și Bruchey, 200416 șobolani normali, condiționare la un ton urmată de extincție4 mg/kg IP, la 30 min după fiecare ședință, 5 zileMai puțină imobilizare provocată de ton în testele ulterioare; nicio schimbare a imobilizării dinaintea tonului sau a măsurătorilor motorii; retenția s-a corelat cu citocrom oxidaza prefrontală
Wrubel și colab., 2007Șobolani cu neajutorare congenitală și curbe de extincție plate4 mg/kg IP, la 30 min după fiecare dintre cele 5 ședințe zilnice cu tonSchimbări mici în contextul extincției; reducere mare a reînnoirii fricii la revenirea în contextul de dobândire
Auchter și colab., 201784 de șobolani selecționați pentru o capacitate de extincție ridicată, scăzută sau medie4 mg/kg IP imediat după extincțieReinstalare redusă doar la cei cu extincție reușită; reactivarea memoriei urmată de extincție a ajutat indiferent de succesul ședinței
Telch și colab., 201442 de adulți cu claustrofobie, o ședință de expunere de 30-min260 mg oral, repartizate pe aproximativ 12 până la 20 h după ședințăLa 1 lună, într-o cameră nouă, beneficiul a depins de frica de la final: rezultate mai bune după încheieri calme, tendință spre rezultate mai slabe după încheieri cu frică; reamintirea incidentală a contextului s-a dublat la 30 de zile

Tabelul face vizibil tiparul. Administrarea după ședință este constantă în toate cele patru studii. Beneficiul urmează succesul ședinței în cele două studii concepute pentru a testa această interacțiune. Generalizarea la un context nou este testată în cele două studii ulterioare și constatată în ambele, ceea ce reprezintă direcția relevantă clinic.

Cum să interpretați aceste dovezi fără a le supraestima

În primul rând, separați învățarea de performanță. Frica măsurată în timpul unei ședințe reflectă performanța în condiții de sprijin: terapeutul este prezent, camera este cunoscută, regulile sunt clare. Frica măsurată o lună mai târziu într-o cameră nouă reflectă ceea ce a fost reținut. Albastrul de metilen nu a fost niciodată testat ca un mijloc de a face ședința mai ușor de suportat. A fost testat ca un mijloc de a face învățarea din ședință să persiste.

În al doilea rând, țineți cont de limitele eșantionului. Patruzeci și doi de participanți, majoritatea studenți tineri, o ședință de expunere, o singură schemă fixă de administrare orală și un semnal în direcția unui efect nefavorabil care nu a atins semnificația statistică reprezintă o demonstrare a mecanismului, nu un protocol de tratament. Cercetările mai ample despre albastrul de metilen în celule și animale și întrebările legate de dozare și siguranță explică de ce niciun rezultat privind consolidarea nu ar trebui transformat în automedicație. Chiar și numai riscul interacțiunilor serotoninergice, documentat în literatura despre tulburările de dispoziție, exclude utilizarea fără precauții, iar autorii studiului au propus utilizarea după ședință condiționată de o ședință reușită, nu administrarea de rutină.

În al treilea rând, limitați afirmația despre mecanism. Albastrul de metilen în doză mică susține respirația mitocondrială, iar cercetările pe șobolani leagă retenția de citocrom oxidaza din cortexul prefrontal. Acest lucru susține un proces de consolidare care necesită energie, nu afirmația că acest compus șterge frica. Cititorii care evaluează afirmații specifice unor boli pot folosi criteriile din ghidul nostru pentru interpretarea studiilor despre albastrul de metilen: întrebați ce s-a învățat, când a fost administrat medicamentul, unde a fost testată retenția și dacă grupurile de control exclud o schimbare a mișcării sau a anxietății de bază.

Rezumatul onest este scurt. După o extincție reușită, albastrul de metilen administrat după ședință a îmbunătățit retenția la șobolani și, într-un singur studiu, la persoane cu claustrofobie. După o extincție nereușită, nu a ajutat și este posibil să fi consolidat urma de memorie greșită. Îmbunătățirea memoriei nu este același lucru cu reducerea fricii. Ședința, nu capsula, decide ce memorie este îmbunătățită.

Google AdSense