Albastrul de metilen și ficatul gras: ce au constatat studiile experimentale

Ficatul gras este o denumire care acoperă mai multe probleme diferite. La o persoană, factorul declanșator este consumul excesiv și prelungit de alcool. La alta, este aportul excesiv de nutrienți, însoțit de rezistență la insulină și de un aflux crescut de grăsimi către ficat. La microscop se poate observa o simplă acumulare de grăsime în ambele cazuri, dar cauzele inițiale diferă. Această diferență determină ce poate demonstra un experiment.

Literatura despre albastrul de metilen și ficatul gras este restrânsă și, în privința acestei întrebări, exclusiv preclinică. Trei studii pe șobolani și șoareci sunt citate cel mai frecvent, iar rezultatele lor nu indică toate aceeași direcție. Un studiu cu administrare de etanol prin dietă a corectat o modificare redox, dar a lăsat neschimbată grăsimea hepatică. Un studiu cu dietă bogată în grăsimi a redus grăsimea hepatică, concomitent cu o modificare a semnalizării. Un studiu pe animale sănătoase a constatat rezultate opuse privind peroxidarea lipidică în ficat și rinichi. Privite împreună, acestea arată de ce trei criterii de evaluare trebuie menținute distincte: modificarea redox, activarea semnalizării și acumularea de grăsime în țesut.

Trei criterii de evaluare ușor de confundat

O măsurătoare redox descrie gestionarea electronilor. Raportul hepatic NAD+ la NADH indică dacă mediul celular este relativ oxidat sau redus. Oxidarea etanolului transformă NAD+ în NADH, astfel încât consumul cronic de alcool scade acest raport. Un colorant care acceptă electroni îl poate crește din nou. Aceasta este chimie, nu o dovadă că se stochează mai puțină grăsime.

O măsurătoare a semnalizării descrie reglarea. SIRT1 este o enzimă de reglare dependentă de NAD+, care modifică proteine implicate în funcția mitocondrială și în metabolismul lipidelor. AMPK acționează ca un senzor al nivelului scăzut de energie care, atunci când este activat, favorizează oxidarea substraturilor energetice și limitează sinteza lipidelor. Când o lucrare raportează activarea hepatică a SIRT1 de către albastrul de metilen, ea raportează o modificare a reglării. Nu a raportat încă un rezultat la pacienți.

O măsurătoare histologică sau biochimică descrie ficatul în sine. Exemple frecvente sunt conținutul de trigliceride per gram de țesut, colorarea grăsimilor neutre cu Oil Red O, evaluarea balonizării și a leziunilor prin colorare cu hematoxilină și eozină și activitatea ALT în plasmă. Numai această a treia categorie arată dacă steatoza hepatică s-a ameliorat sub albastru de metilen în experimentul respectiv.

Separarea acestor categorii previne cea mai frecventă interpretare greșită: un rezultat favorabil privind starea redox sau semnalizarea nu înseamnă mai puțină grăsime în ficat.

Modelul cu etanol: stare redox corectată, grăsime neschimbată

Cel mai clar rezultat negativ provine dintr-un studiu cu administrare cronică de etanol prin dietă la șobolani Wistar masculi. Animalele au primit etanol ca parte a unei diete lichide, proporția acestuia crescând până la 36 la sută din energia totală, iar animalele de control, hrănite cu cantități echivalente, au primit glucoză în locul energiei furnizate de etanol. Un grup cu etanol și un grup de control au primit și albastru de metilen, în concentrație de 130 mg per litru de dietă, aproximativ 42 mg per kg pe zi, din ziua 5 până în ziua 30.

Starea redox a fost estimată folosind perechi standard de metaboliți: lactat la piruvat pentru citosol și 3-hidroxibutirat la acetoacetat pentru mitocondrii. La începutul administrării unor doze mari de etanol prin dietă, grupurile cu etanol au prezentat modificări importante: raportul NAD+ la NADH a scăzut cu aproximativ 62 la sută în citosol și cu aproximativ 71 la sută în mitocondrii, iar nivelul de glicerol 3-fosfat a crescut. Albastrul de metilen a inversat în mare parte aceste modificări și a readus glicerolul 3-fosfat aproape de valorile de control, fără să modifice consumul de etanol, creșterea în greutate sau concentrația serică de etanol.

Grăsimea hepatică a arătat însă altceva. În ziua 12, înainte de acumularea importantă de grăsime, nivelul trigliceridelor nu a diferit între grupuri. În ziua 27, grupurile cu etanol au prezentat creșteri mari ale trigliceridelor, indiferent de administrarea albastrului de metilen. În ziua 30, lipidele totale au crescut cu aproximativ 89 la sută, iar trigliceridele cu aproximativ 196 la sută la animalele hrănite cu etanol, din nou fără ca acest colorant să influențeze rezultatul. Infiltrarea grasă centrolobulară avea același aspect cu sau fără tratament. Autorii au concluzionat că modificarea redox indusă de etanol nu este cauza principală a ficatului gras după administrarea de lungă durată prin dietă în acest model. Aici este util să distingem modul în care rezultatele pe animale și celule se transpun în riscuri pentru oameni: un mecanism poate fi real fără să determine rezultatul.

Acesta este studiul de citat atunci când cineva susține că orice corectare redox trebuie să elimine grăsimea hepatică. În acest experiment, nu a eliminat-o.

Modelul metabolic: semnalizare și mai puțină grăsime, la șoareci

O imagine diferită provine dintr-un studiu pe hepatocite și pe șoareci cu dietă bogată în grăsimi, axat pe SIRT1 și AMPK. În celulele HepG2, celulele AML-12 și hepatocitele primare de șobolan, albastrul de metilen a crescut raportul NAD+ la NADH, a crescut nivelul proteinei SIRT1, a redus acetilarea regulatorului PGC-1alpha, a crescut conținutul de ADN mitocondrial și consumul de oxigen și a activat AMPK, cu creșteri ulterioare ale CPT-1 și PPARalpha. Când expresia SIRT1 a fost redusă, activarea AMPK a dispărut, ceea ce leagă această succesiune de SIRT1 în sistemul celular respectiv. Colorantul a contracarat și semnalele lipogenice generate de agonistul LXR T0901317 și de expunerea la palmitat, inclusiv inducerea SREBP-1c, FAS și ACC.

Partea pe animale a folosit șoareci C57BL/6 masculi, hrăniți cu o dietă cu 60 la sută grăsimi timp de 8 săptămâni, cărora li s-a administrat oral albastru de metilen de patru ori pe săptămână în ultimele 4 săptămâni, la 3 sau 10 mg per kg pe zi. Șoarecii tratați au prezentat o colorare mai redusă cu Oil Red O, niveluri mai mici de trigliceride hepatice, mai puțină balonizare și degenerare grasă la examinarea histologică și valori mai mici ale ALT plasmatice decât șoarecii netratați cu dietă bogată în grăsimi. Analiza farmacocinetică din aceeași lucrare a constatat o biodisponibilitate orală de aproximativ 31 până la 35 la sută, cu absorbție intestinală aproape completă, dar metabolizare substanțială, și cel mai mare raport țesut/plasmă în ficat, ceea ce face ca un efect hepatic să fie cel puțin plauzibil din perspectiva distribuției.

Acesta este un semnal real de reducere a steatozei, dar cu limite stricte. Este un experiment scurt pe șoareci, cu 9 până la 10 animale per grup, o singură dietă, două doze și patru săptămâni de tratament. El testează steatoza metabolică și caracteristicile steatohepatitei, nu boala asociată alcoolului, și nu testează ciroza, regresia fibrozei sau vreun rezultat la oameni. Rolul măsurătorilor mitocondriale și redox în interpretarea unor asemenea rezultate este de a le considera dovezi în sprijinul unei ipoteze, nu o doză sau un protocol.

O imagine a țesuturilor sănătoase: aceeași doză, organe cu rezultate opuse

Un al treilea studiu este adesea folosit pentru a susține afirmații despre ficat pe care nu le justifică. Într-un experiment de 30 de zile pe șobolani Wistar femele sănătoase, cinci animale au primit albastru de metilen 1 mM în apa de băut, iar cinci au servit drept martori. Superoxid dismutaza, catalaza și glutationul redus nu s-au modificat în ficat sau rinichi. Peroxidarea lipidică a crescut ușor în ficat și a scăzut în rinichi. ALT serică și creatinina au scăzut, fără modificarea azotului ureic din sânge.

Interpretarea onestă este că efectele sunt specifice țesutului la animale sănătoase, nu că se tratează o boală. Aceeași expunere a părut ușor prooxidantă în ficat conform unui marker și ușor protectoare în rinichi conform aceluiași marker, în timp ce mecanismele antioxidante standard au rămas neschimbate. Cu cinci animale per grup și fără un model de boală, această lucrare avertizează împotriva descrierii albastrului de metilen drept un antioxidant hepatic cu efect general. Ea arată și de ce modificările enzimelor hepatice au nevoie de un context patologic definit înainte de a putea indica o ameliorare.

Comparația celor trei experimente hepatice

Tabelul evidențiază ideea principală. Un colorant albastru similar, dar o biologie diferită. Studiul cu etanol separă succesul redox de lipsa efectului asupra grăsimii. Studiul cu dietă reunește modificarea semnalizării și reducerea grăsimii într-un singur model. Studiul pe animale sănătoase arată că markerii redox se pot modifica în direcții opuse în funcție de organ.

De ce nu rezultă o indicație de tratament

Niciunul dintre aceste studii nu a inclus persoane cu ficat gras. Dozele, căile de administrare și duratele diferă între lucrări și nu se pot transforma într-o schemă pentru oameni prin simpla ajustare proporțională. Grupurile mici, în special cele de trei animale pentru fiecare moment de evaluare redox în studiul cu etanol și cele de cinci animale per grup în studiul pe animale sănătoase, lasă o incertitudine considerabilă. Sexul, tulpina, compoziția dietei și momentul tratamentului în raport cu apariția leziunilor diferă toate. Iar cele două modele de boală reprezintă cauze inițiale diferite, astfel încât rezultatul pozitiv al studiului cu dietă nu poate compensa rezultatul negativ al studiului cu etanol și nici invers.

Pentru orice persoană cu boală hepatică diagnosticată, interpretarea prioritară ține de precauții, nu de tratament. Prezentarea generală a precauțiilor renale și hepatice pentru albastrul de metilen explică de ce afectarea organelor schimbă întrebările privind siguranța, chiar și atunci când o lucrare pe animale pare favorabilă. Prezentați unui medic diagnosticul, analizele recente, produsul exact și calea de administrare, precum și lista completă a medicamentelor, și întrebați ce dovezi susțin utilizarea acelui produs în acel scop la o persoană cu acel grad de afectare.

Concluzia: albastrul de metilen a modificat starea redox hepatică într-un model cu etanol fără să reducă grăsimea stocată, a activat SIRT1 și AMPK concomitent cu reducerea grăsimii într-un model metabolic la șoareci și a prezentat efecte redox specifice organului la șobolani sănătoși. Acestea sunt direcții de cercetare, nu un tratament consacrat pentru ficatul gras.