Articol

Albastrul de metilen în chirurgia sinusului pilonidal: cartografiere și dovezi privind recidiva

Albastrul de metilen în chirurgia sinusului pilonidal: cartografiere și dovezi privind recidiva

Un sinus pilonidal este un traiect sub piele, în apropierea coccisului, adesea cu ramificații laterale greu de observat în timpul intervenției chirurgicale. Operația eșuează când rămâne țesut afectat, așa că chirurgii caută o metodă fiabilă de a identifica fiecare ramificație înainte de a tăia. Injectarea albastrului de metilen în orificiul sinusului colorează în albastru rețeaua de traiecte și îi oferă chirurgului o hartă vizibilă pe care să o urmărească.

Această hartă este un ajutor pentru vizualizare, nu un tratament. Distincția contează deoarece literatura despre chirurgia pilonidală cu albastru de metilen amestecă două întrebări diferite. Prima este dacă substanța colorantă marchează cu precizie tot țesutul afectat. A doua este dacă pacienții la care s-a folosit colorantul în timpul operației au mai puține recidive după ani de zile. Un colorant poate să nu treacă primul test la microscop, dar să fie totuși asociat cu rezultate clinice mai bune, sau invers. Cele două studii publicate cel mai des citate pe această temă răspund fiecare doar la una dintre aceste întrebări, folosind metodologii și perioade de urmărire diferite.

Ce încearcă să vadă chirurgul

Gândiți-vă la colorant ca la un marcaj aplicat unei structuri ascunse. Chirurgul injectează lichidul albastru prin orificiul cutanat, așteaptă ca acesta să se răspândească prin traiectele conectate, apoi excizează țesutul colorat. Orice zonă în care colorantul nu a ajuns sau orice țesut afectat care nu era conectat la traiectul injectat rămâne necolorat și poate fi omis.

Prin urmare, trei lucruri pot merge prost, independent unul de altul. Colorantul poate să nu umple fiecare ramificație. Chirurgul poate să nu îndepărteze tot ce este colorat. Iar țesutul din afara limitei colorate poate conține în continuare modificări patologice microscopice. Studiile de mai jos izolează părți diferite ale acestui lanț, motiv pentru care rezultatele lor nu pot fi reunite într-o medie.

Cititorii care compară tehnicile operatorii ar putea consulta și prezentarea generală a utilizărilor chirurgicale ale albastrului de metilen, precum și explicațiile separate despre diferența dintre colorarea și tratarea țesutului și despre modul în care este definită și măsurată recidiva.

Recidiva pe termen lung: o cohortă observațională

Dovezile privind recidiva provin dintr-o cohortă retrospectivă descrisă de Doll și colegii săi în International Journal of Colorectal Disease, într-un articol al cărui titlu enunță direct rezultatul principal și a cărui urmărire pe termen lung a utilizării albastrului de metilen în boala pilonidală acută se întinde pe o perioadă mult mai lungă decât în majoritatea studiilor chirurgicale.

Cercetătorii au identificat 1,960 de pacienți operați pentru prima dată pentru boală pilonidală în trei spitale militare germane între 1980 și 1996, apoi au selectat 247 pentru o urmărire telefonică detaliată. Durata medie de urmărire a fost de aproximativ 15 ani, cu un interval de circa 9 până la 25 de ani. Populația era alcătuită în principal din militari tineri de sex masculin. Tehnica chirurgicală a variat: aproximativ două treimi au avut excizie cu vindecare deschisă, un sfert au avut excizie cu închidere primară pe linia mediană, iar restul au avut marsupializare.

Expunerea a fost simplă: la 197 de pacienți s-a injectat albastru de metilen la începutul intervenției pentru a delimita rețeaua de traiecte, iar la 50 nu s-a injectat. Colorantul a fost descris ca fiind administrat printr-o singură injecție atentă, fără precizarea concentrației sau a volumului. Utilizarea nu a fost randomizată. Chirurgii au ales colorantul mult mai frecvent în boala cronică fistulizantă decât în abcesele acute și mai frecvent când existau mai multe orificii sinusale, astfel că cele două grupuri erau diferite de la început.

Recidiva a fost evaluată printr-un chestionar telefonic prestabilit. Pacienții au fost considerați ca având recidivă numai după vindecarea inițială, în absența unui traumatism ulterior al coccisului și în prezența fie a unui criteriu ferm (diagnostic stabilit de medic, o nouă incizie sau excizie, un sinus nou, fire de păr într-un orificiu, secreție purulentă), fie a două criterii mai puțin specifice (roșeață, umflare, durere, secreție).

Recidiva brută pe întreaga perioadă a fost de 32 din 197 în grupul cu colorant (16 la sută), față de 15 din 50 în grupul fără colorant (30 la sută). Estimările Kaplan-Meier la 20 de ani, care țin cont de perioadele diferite de urmărire, au fost de aproximativ 20 la sută cu colorant și 38 la sută fără, cu o valoare p de 0.018 la testul log-rank. Într-un model Cox multivariabil, autorii au raportat un raport de tip odds de 0.45 pentru utilizarea colorantului. Majoritatea recidivelor au apărut în primii cinci ani, dar unele au apărut chiar și la 17 ani după operație, motiv pentru care urmărirea îndelungată contează în evaluarea afirmațiilor despre albastrul de metilen și recidiva pilonidală.

Rezultatele pe subgrupuri trebuie interpretate cu prudență. În boala acută cu formare de abcese, estimările la 20 de ani au fost de aproximativ 19 la sută cu colorant, față de 43 la sută fără, dar, cu doar 79 de pacienți, diferența nu a atins semnificația statistică (p = 0.078). În boala cronică, estimările au fost de aproximativ 19 la sută față de 24 la sută (p = 0.35), în esență fără o diferență demonstrabilă. Asocierea generală a fost, așadar, determinată de un subgrup prea mic pentru a susține singur o concluzie, într-un studiu în care alocarea tratamentului nu a fost aleatorie, iar grupul de control a cuprins doar 50 de pacienți.

Ceea ce nu arată acest studiu este la fel de important. Nu a măsurat precizia cartografierii, nu a comparat histologia între operațiile cu și fără colorant și nu a raportat o comparație utilizabilă între cele două grupuri privind complicațiile plăgii sau timpul de vindecare. Este o dovadă a unei asocieri între utilizarea colorantului și o rată mai mică a recidivei pe termen lung într-o singură cohortă istorică, nu o dovadă că această reducere a fost cauzată de colorant. Confuzia legată de indicație, efectele perioadei istorice și diversitatea tehnicilor rămân explicații posibile.

Ce colorează efectiv colorantul: un studiu pe probe pereche

Al doilea studiu abordează direct întrebarea privind cartografierea, dar printr-o metodologie ușor de interpretat greșit. Idiz și colegii săi au publicat ceea ce au numit un studiu prospectiv randomizat, iar studiul histopatologic pe probe pereche privind excizia pilonidală ghidată cu albastru de metilen este încă uneori citat ca dovadă randomizată. Înregistrarea aceluiași studiu în registrul de studii indică un singur grup, fără alocare și fără procedură de orbire, astfel că încadrarea corectă este aceea de studiu prospectiv cu un singur braț și probe pereche de la același pacient, nu de comparație randomizată între utilizarea și neutilizarea colorantului.

Au participat treizeci și trei de pacienți cu boală primară necomplicată. Inflamația acută, abcesul și boala recidivantă au fost excluse, astfel că această populație este aproape opusul subgrupului acut în care studiul Doll a sugerat cel mai mare efect. Fiecare pacient a primit cel puțin 4 mL de albastru de metilen prin fiecare orificiu sinusal, sub o presiune suficientă pentru ca substanța colorantă să se scurgă din traiect. Chirurgul a excizat apoi tot țesutul albastru împreună cu orificiul sinusal, ca o singură probă (Grupul 1), a inspectat cavitatea rămasă și a excizat separat orice țesut de granulație necolorat suspect macroscopic, ca a doua probă (Grupul 2).

Un anatomopatolog care nu cunoștea apartenența probelor la grupuri a evaluat cinci caracteristici microscopice în ambele probe: foliculi piloși măriți, lamele de keratină dispersate, infiltrat inflamator, tije pilare și fibroză.

Colorantul s-a concentrat în zonele cele mai afectate, dar nu a delimitat întreaga zonă afectată. Modificările au rămas frecvente în a doua probă, necolorată: foliculi măriți în 31 din 33, lamele de keratină în 29 din 33, inflamație în 30 din 33. Tijele pilare au diferențiat cel mai clar probele, fiind prezente în 29 din 33 de probe colorate, dar numai în 5 din 33 de probe necolorate. Scorurile medii de intensitate au fost mai mari în țesutul colorat pentru fiecare caracteristică. Pe scurt, limita albastră a marcat centrul zonei afectate fără să cuprindă tot țesutul anormal histologic.

Chiar și această concluzie are două limitări. A doua probă nu a reprezentat o prelevare sistematică din tot țesutul necolorat. A fost prelevată numai când chirurgul a observat țesut de granulație suspect și a ales să efectueze o nouă excizie, astfel că a inclus preferențial zonele necolorate cu aspectul cel mai anormal și nu poate furniza o sensibilitate reală sau o rată reală a rezultatelor fals negative pentru cartografierea cu colorant. În plus, studiul nu a raportat deloc rezultate clinice: nici rata recidivei, nici rata infecției, nici rata dehiscenței, nici timpul de vindecare. Modificările microscopice dincolo de marginea albastră reprezintă un indicator surogat, nu o dovadă că acei pacienți ar fi avut recidive.

Cele două studii, alăturate

Doll și colab., 2008Idiz și colab., 2014
MetodologieCohortă observațională retrospectivă, comparație nerandomizată între utilizarea și neutilizarea colorantuluiStudiu prospectiv cu un singur braț, probe pereche de la același pacient
Pacienți247, cazuri acute și cronice, spitale militare33, doar boală primară necomplicată
Protocol de utilizare a colorantuluiO singură injecție, doză neraportatăMinimum 4 mL per orificiu, concentrație neraportată
Criteriu principal de evaluareRecidivă evaluată prin chestionar, urmărire medie de 15 aniModificări patologice microscopice reziduale dincolo de limita colorantului, fără urmărire clinică
Rezultate privind plagaNicio comparație utilizabilă între utilizarea și neutilizarea colorantuluiNiciunul raportat
Rezultat principalRecidivă la 20 de ani de aproximativ 20% cu colorant față de 38% fărăȚesutul necolorat prezintă în continuare modificări, deși mai puțin intense

Aceste rânduri nu se combină într-un singur verdict. Studiul de cohortă măsoară un rezultat clinic de-a lungul deceniilor, fără să testeze precizia cartografierii. Studiul pe probe pereche testează la microscop cât de completă este cartografierea, fără să măsoare vreun rezultat clinic. Niciunul nu este o comparație randomizată între chirurgia ghidată cu colorant și cea fără ghidaj, care să includă atât recidiva, cât și rezultatele privind plaga, iar un astfel de studiu nu se regăsește în această pereche de dovezi.

Rămân astfel trei afirmații corecte pentru oricine discută cu un chirurg despre opțiunile de utilizare a albastrului de metilen în sinusul pilonidal. În primul rând, un studiu de lungă durată, dar nerandomizat, asociază utilizarea colorantului cu mai puține recidive, în principal în cazurile acute, cu un grad mare de incertitudine. În al doilea rând, un studiu mecanistic mic arată că colorarea subestimează extinderea histologică a bolii, fără să demonstreze că modificările microscopice suplimentare provoacă recidiva. În al treilea rând, niciun studiu nu susține afirmații despre infecția plăgii, viteza vindecării sau ratele complicațiilor în chirurgia ghidată cu colorant, deoarece niciunul nu a evaluat aceste comparații.

Întrebarea practică de adresat la consultație este, așadar, bine delimitată: având în vedere tehnica planificată (vindecare deschisă, închidere sau lambou), chirurgul folosește colorantul pentru a identifica traiectele și cum procedează cu țesutul necolorat suspect de la marginea cavității? Dovezile indică o asociere plauzibilă, dar nedemonstrată, între colorant și recidivă, precum și o limitare documentată a acestuia ca marker anatomic. Orice afirmație dincolo de acestea este o extrapolare.

Google AdSense